Marcu 2:3-5/11-12 “…au venit nişte oameni care au adus la El un paralitic, purtat de patru dintre ei. Fiindcă n-au putut să-l aducă la Isus din cauza mulţimii, ei au dat la o parte acoperişul casei unde era Isus, au făcut o spărtură şi au coborât pe acolo targa pe care era aşezat paraliticul. Când a văzut Isus credinţa lor, i-a zis paraliticului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!“
“… „Ţie îţi spun: ridică-te, ia-ţi targa şi du-te acasă!“ El s-a ridicat, şi-a luat imediat targa şi a ieşit afară în faţa tuturor, aşa că toţi erau uimiţi şi Îl slăveau pe Dumnezeu, zicând: „N-am mai văzut niciodată aşa ceva!“
Este greu să vorbești despre suferință. Dacă nu ai trăit-o sau experimentat-o în vreun fel, atunci nu te avânta să intri pe un teritoriu unde poți mai degrabă să rănești decât să vindeci, deși dorința ta de a ajuta este una sinceră. Când vine vorba despre suferință, doar trăirea și experimentarea ei, într-o formă sau alta, te califică să poți veni în întâmpinarea nevoilor celor suferinzi. Pentru restul situațiilor, Apostolul Pavel oferă un singur sfat pe care îmi permit să-l parafrazez: “dacă nu aveți experiența trecerii prin suferință, necesară în trairea voastră ca sa puteți oferi mângâieri, încurajări și soluții pertinente la necazul semenului, atunci faceți doar un singur lucru: “plângeți cu cei ce plâng; aveți aceleași simțăminte unii față de alții …”
În 2 Corinteni 1:3 același apostol confirmă acest adevăr când spune “Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Hristos, Părintele îndurărilor și Dumnezeul oricărei mângâieri, care ne mângâie în toate necazurile noastre, pentru ca, prin mângâierea cu care noi înșine suntem mângâiaţi de Dumnezeu, să putem mângâia pe cei ce se află în vreun necaz!”
Suferința, care de regulă este însoțită atât de oboseala psihică dar și de cea fizică, a dat naștere întotdeauna la un amestec de sentimente și trăiri lăuntrice contradictorii la care, fără credință și încredere totală în Domnul, nu poți face față.
Deși suferința trupească implică durere, uneori atât de mare încât cel suferind își dorește ca totul să se termine cât mai curând pentru că nu o mai poate suporta, cred că dintre tipurile de suferință existente pe acest pământ cea mai dureroasă rămâne cea a sufletului! Pentru trup există analgezice însă pentru suflet … nu există medicament!
După 14 ani de detenție, supus la torturile și chinurile din închisorile comuniste, pastorul Wurmbrand, mergând cu trenul, a împărtășit din această suferință unui călător din același compartiment. Răspunsul acestui călător a fost unul care a șocat: - “Domnule pastor, nu știți ce-i suferința!” - De ce spuneți asta? a întrebat pastorul … - “Eu nu am stat o zi în închisoare, însă am o fată care este închisă de 11 ani… Îmi trimit comuniștii periodic informații și poze cu ea bătută și maltratată … mi-aș dori să fiu eu în locul ei pentru că nu mai suport această durere lăuntrică!” ”Mi-am dat seama câtă dreptate avea”, spunea Wurmbrand …
Când Isus a fost dus la Templu să fie circumcis, bătrânul Simeon a rostit Maicii Domnului o profeție dureroasă: “Sufletul tău va fi străpuns de o sabie…” – și așa a fost! Ce poate fi mai dureros pentru o mamă decât să-și vadă propriul copil bătut, scuipat, batjocorit, umilit și apoi răstignit pe o cruce iar ea, să nu poată face nimic! Un om suferind este un peisaj ce inspiră compasiune însă o mamă la căpătaiul copilului ei bolnav (sau poate chiar pe moarte), este ceva înfiorător …
În astfel de circumstanțe, atât credința celui în suferință cât și cea a celui care veghează sunt serios zdruncinate și afectate. Este nevoie de un factor extern pentru a putea restaura și echilibra lucrurile.
Din pasajul menționat putem observa explicit că după ani de zile de paralizie, omul acesta nu mai credea că este posibilă vindecarea lui. În schimb au crezut alții în locul lui … Au urcat pe casă cu grijă purtând targa pe care era omul, au spart acoperișul – probabil ulterior au acoperit și pagubele făcute – și l-au adus pe omul acesta, plini de credință, înaintea lui Isus, deplin convinși că El va face o minune. Și a făcut!
Sunt situații de genul acesta în viață, în care semenul nostru, zdrobit de suferință , durere și necaz, nu mai are resursele necesare pentru a mai crede într-o minune; uneori nici nu mai poate spera deoarece orice speranță i-a fost spulberată probabil de vreun diagnostic cumplit sau de moartea cuiva drag; alteori rămâne blocat spiritual și emoțional nemaivăzând deslușit calea spre Lumină …
Atunci este momentul să faci ceea ce au făcut acești patru oameni despre care nu știm nimic mai mult decât ceea stă scris în acest pasaj: să crezi tu în locul semenului tău și să încerci să proiectezi în sufletul și mintea lui, cu toate resursele de care dispui, credința și încrederea în Domnul, speranța că va fi bine și că într-o zi … va zâmbi din nou!
Nu este important, așa cum întreba odinioară un învățător al Legii pe Isus, ”Cine este aproapele meu?!” ci mai degrabă este important … să fi eu un aproape. Un aproape de cel căzut pentru a-l ridica; aproape de cel întristat pentru a-l mângâia; aproape de cel lipsit pentru a-l ajuta …
Când semenul tău nu mai poate crede pentru că cerul vieții lui este întunecat, crede tu în locul lui … și adu-l la Isus, chiar dacă trebuie să plătești vreun preț ca să treci prin mulțimea nepăsătoare …
Isaia 61:1-3 „Duhul Domnului Dumnezeu este peste Mine, căci Domnul M-a uns să aduc veşti bune celor nenorociţi: El M-a trimis să vindec pe cei cu inima zdrobită, să vestesc robilor eliberarea şi prinşilor de război izbăvirea; să vestesc un an de îndurare al Domnului, şi o zi de răzbunare a Dumnezeului nostru; să mângîi pe toţi cei întristaţi; să dau celor întristaţi din Sion, să le dau o cunună împărătească în loc de cenuşă, un untdelemn de bucurie în locul plânsului, o haină de laudă în locul unui duh mâhnit, ca să fie numiţi „terebinţi ai neprihănirii” „un sad al Domnului, ca să slujească spre slava Lui.”
Aceasta a fost lucrarea Lui și … aceasta trebuie să fie și lucrarea mea, a ta, a noastră, a tuturor!
Doamne, ajută! Doamne, dă izbândă!
