Te salut cu pace și binecuvântare dragul meu vizitator. Sunt Christian Dragomir și mă bucur să te am oaspete pe site-ul meu. Despre mine îți pot spune că sunt căsătorit din anul 1999 cu Corina Dragomir și sunt tatăl fetiței Lidia Teodora Dragomir. De asemeni, sunt slujitor ordinat (diacon) în cadrul Bisericii Penticostale "Vestea Bună" din București, Str. Popa-Nan 106, unde te aștept să ne închinăm împreună Domnului Isus. Fiind implicat în actul slujirii nu doar prin cântare ci și prin predicarea Cuvântului, acest site prezintă, pe lângă muzica editată până în prezent, articole creștine dar și mesaje rostite în diferite slujiri avute. Sper ca ceea ce vei găsi aici să reprezinte o hrană duhonicească pentru sufletul tău. Dumnezeu să te binecuvinteze !
Unul din lucrurile pe care orice credincios care studiază Biblia îl face este acela de a sublinia și mai ales de a memora versetele biblice în mod deosebit cele care au adresabilitate personală și mai ales, pozitivă. Este indicat un astfel de obicei deoarece cuvântul memorat poate ajuta în circumstanțele vieții.
Read MoreLuca 16:10 "Cine este credincios în cele mai mici lucruri, este credincios şi în cele mari; şi cine este nedrept în cele mai mici lucruri, este nedrept şi în cele mari."
Nu te amăgi crezând că odată cu schimbarea unui loc îți vei schimba și obiceiurile. Nu locul schimbă obiceiul ... ci tu.
Read MoreÎngerul morții lovise deja în toate casele egiptenilor omorând întâiul născut al fiecărei familii. Soluția oferită de Dumnezeu pentru a scăpa cu viață fusese una aparent simplă, banală..."junghiaţi un miel.....iar cu sângele lui dați pe uşiorii casei".
Read More