header_bkb01.jpg

Despre culori ... asa inofensiv!

17. 01. 24
posted by: Super User

Constat cu mirare și mâhnire deopotrivă, în scurtul timp pe care îl petrec pe facebook, cum au ajuns unii “experți în culori”. Nu aș avea reacția asta dacă i-aș întâlni în alt mediu decât cel evanghelic.

De la cel mai mic și până la “liderul spiritual” (am pus “ ca să nu fie confundat cu adevăratul lider spiritual) toți știu care este … semnificația culorilor.

Unii susțin că roșul este ciumă; alții că nu a fost dar că a devenit o ciumă. O categorie cu un IQ mai ridicat susține că cea mai bună combinație de culori posibilă, plăcută ochiului și benefică tuturor ar fi galben-albastru însă nici ei nu sunt ferm convinși de asta și din acest motiv nu pot convinge pe nimeni. Nostalgicii vin și spun că totuși, cea mai frumoasă este culoarea portocalie doar că ea, din păcate, s-a deteriorat în timp (deh, dacă nu a fost spălată cu Persil, nu și-a păstrat culoarea) și nu știu prin ce minune a devenit și galben-albastru dar și verde-albastru deopotrivă, amețind pe toată lumea cu aceste derivații.

Mi-e teamă, dragi “experți” ai culorilor, că de fapt vedeți doar în alb și negru, și pretindeți că vedeți … color. Și n-ar fi nici asta o problemă, în fond atât albul cât și negrul sunt tot culori nu?! Aveti grijă însă, să nu ajungeți să vedeți doar … negru în fața ochilor!

Am doar o singură întrebare pentru voi: Ce culoare are … dragostea?!

Christian Dragomir
P.S. Orice asemănare cu realitatea este pură intenție!

Created: 10 May 2017

Articole Christian Dragomir ...