DESPRE KLEZMER MUSIC

klezmer logoKlezmerul este o muzică venită de departe, de departe în timp și spațiu, o muzică ce abordează cu umor și creativitate viața unor generații greu încercate, dar care, născută fiind din profunzimea sentimentelor poporului său, reușește să reziste migrației și evenimentelor triste și tulburătoare din trecutul nu prea îndepărtat și să se integreze vital, continuând să fascineze atât artiștii cât și publicul amator. 

În termeni sintetici și familiari publicului tânăr, klezmerul este fusion music combinand folclor, jazz, swing dar și muzica soul. Am spus "fusion" deoarece klezmerul aduce fuziunea structurilor melodice, ritmice și expresive care provin din diferite zone geografice și culturale; iar muzica soul pentru că exprimă sentimentele profunde, extazul vieţii şi credinței unui popor, în momentele sale cele mai importante.

Bucharest Klezmer Band, condusă de dirijorul Bogdan Lifșin, este trupa de klezmer a Comunității Evreilor București și aflata sub directa îndrumare a domnului Silvian Horn coordonatorul programelor artistice și culturale ale comunității.

Melanjul stilurilor muzicale creează o lume a folclorului fără frontiere, un flux sonor continuu de sunet tradiţional și modern, devenind în același timp un stil familiar tuturor. Bucharest Klezmer Band își propune renașterea muzicii klezmer, oferind repertoriul lor tradițional unui scop muzical unic şi anume acela de a deveni un imn pentru viață care să încânte toate generațiile.

L’chaim !

Intalnirea lui Toma cu Isus

13. 11. 05
posted by: Christian Dragomir

toma 01Încă de la începutul Evangheliei, Ioan abordează tema spinoasă a necredinţei naţionale a evreilor „A venit la ai Săi şi ai Săi nu L-au primit” (Ioan 1:11). Capitolul 12 din Ioan se împarte în două părţi: Încheierea lucrării publice a Lui Isus (12:1-36) / Necredinţa naţională a evreilor (12:37-50)

 

Încheierea lucrării publice a Lui Isus (12:1-36)

  1. Relatarea ungerii de către Maria (12:1-11)
  2. Intrarea triumfală în Ierusalim (12:12-19)
  3. Prezicerea morţii Sale ( 12:20-36)

Necredinţa naţională a evreilor (12:37-50)

  1. Secţiunea necredinţei începe cu versetul 37 „măcar că făcuse atâtea semne înaintea lor, ei tot nu credeau în El”
  2. Necredinţa naţiunii a fost prezisă de Isaia. versetul 38

Ioan este atent şi consemnează în Evanghelia sa progresul credinţei ucenicilor, punctul culminat fiind atins acum de Toma. Răspunsul lui: „Domnul meu şi Dumnezeul meu” reprezintă punctul culminat al Evangheliei, scepticul Toma având dovada palpabilă a învierii, declară că Isus, Omul din Galilea este Dumnezeu manifestat în trup uman. Toma este foarte cunoscut de întreaga creştinătate sub epitetul de “necredinciosul”. Oare chiar să-şi fi pierdut Toma credinţa în Mântuitorul Isus Christos ? Vreau să urmărim împreună istoria lui Toma (atât cât este redată în evanghelii) ca să înţelegem mai bine cum de a ajuns în aceasta stare periculoasă.

TOMA, UCENICUL DEVOTAT

Toma, înaintea prinderii Învăţătorului

- Toma a fost ucenicul care i-a încurajat pe ceilalţi ucenici să mearga împreună cu Domnul la Betania să-l învieze pe Lazăr: “Să mergem şi noi să murim cu El.” (Ioan 11:16) spunea Toma, în timp ce, ceilalţi ucenici erau fricoşi: "Învătătorule", I-au zis ucenicii, "acum de curând căutau Iudeii să Te ucidă cu pietre, şi Te întorci în Iudea?" (Ioan 11:8). Afirmaţia lui Toma a demonstrat un mare curaj şi în acelaşi timp o deosebită claritate în înţelegerea misiunii Învăţătorului. În acelaşi timp, mergând cu Învătătorul în Iudea, viaţa lui proprie şi-o punea în primejdie. Cred insă că Toma, şi-a amintit şi de alte “învătături” pe care Domnul le dăduse până atunci, afirmaţii de genul: “Căci oricine va vrea să-şi scape viaţa, o va pierde; dar oricine îşi va pierde viaţa din pricina Mea şi din pricina Evangheliei, o va mântui.” (Marcu 8:35)  Toma a fost ucenicul care urmărea punerea în practică a tot ceea ce învăţase de la Învăţătorul sau. El a fost gata să mearga chiar şi la moarte dacă acesta urma să fie “drumul” Învăţătorului.

- Toma era unul dintre ucenicii care au stat foarte aproape de Învăţătorul şi l-a auzit făcând acea îndrăzneaţă declaraţie la mormântul lui Lazăr: ”Eu sunt Învierea şi viaţa...”

- Toma a auzit de asemenea grandioasa promisiune a Învăţătorului: “Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi. Ştiţi unde Mă duc, şi ştiţi şi calea într-acolo.” Apoi Toma a intrat în discuţie cu Învăţătorul dorind să ştie mai multe detalii despre ceea ce o să facă Învăţătorul după ce îi va părăsi: "Doamne", I-a zis Toma, "nu ştim unde Te duci, cum putem să ştim calea într-acolo?" Isus i-a zis: "Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”(Ioan 14:1-6). Reiese, foarte clar de aici că Toma a fost o “minte” care dorea să ştie cât mai mult posibil despre această “cale”.

Toma, în timpul Prinderii şi Răstignirii Învăţătorului

Ajunsese să fie “dărâmat”, posibil din cauza următoarelor evenimente ce au avut loc:

Trădarea Învăţătorului de unul dintre colegii lui;  Felul violent în care l-au prins şi dus la Marele Preot; Judecăţile pripite şi nedrepte; Strigătul stringent si “diabolic” al mulţimii “Răstigneşte-L”; Chinuirea şi umilirea de pe Via Dolorosa şi răstignirea “barbară”; Indiferenţa mulţimii care asistă la scena răstignirii ...
Toate acestea şi multe altele pe care noi nu le ştim, probabil l-au decepţionat şi “dărâmat” pe Toma.

Toma după Învierea Învăţătorului

A făcut greşala de a nu fi cu ceilalţi ucenici la părtăşie. Biblia nu ne spune motivul lipsei lui. Ca atare recomand să nu-l speculăm deoarece putem să greşim. Vedem că de fapt nici Domnul nu l-a luat la rost pentru asta. Acest lucru însă nu ne îndreptăţeşte pe noi să lipsim de la părtăşia frăţească.

A vrut evidenţe fizice care să-l convingă că Hristosul a înviat. A vrut certitudini că “Înviatul” descris de ucenici este acelaşi cu cel pe care el îl ştia foarte bine.

S-a îndoit de spusele ucenicilor. Nu s-a îndoit de Învăţătura Domnului. Nu s-a îndoit de divinitatea Domnului ci el s-a îndoit numai de natura apariţiei Domnului.

Pe vremea aceea în popor erau foarte des folosiţi termeni precum “arătări, fantome, arătări de îngeri, năluci…” Luca 24:23  În cultura iudaică exista “credinţa” că sufletul (duhul) mortului sălăşluieşte pentru 3 zile pe aproape (vizitează locurile pe unde a umblat) şi poate lua chiar forma celui decedat. După aceste 3 zile duhul pleacă. Prin faptul că Domnul Isus a mers la mormântul lui Lazăr abia în a patra zi, cred ca El a dorit să “dărâme” iudeilor această superstiţie. Toma putea să aibe nenumărate motive care să-l determine să se îndoiască de spusele celorlalţi ucenici. Totuşi el a avut suficient de multe calităţi de apreciat şi anume:

- a refuzat să spună că întelege ceea ce nu putea să înţeleagă;

- a refuzat să creadă ceea ce nu putea să creadă.

Apoi, Toma a avut în el o mare doză de onestitate prin faptul că şi-a declarat îndoielile, nu le-a ascuns.

TOMA COPLEŞIT DE ÎNDOIALĂ

toma 02Ca răspuns la vestea ce o aflase de la ucenici, referitor la învierea Învăţătorului, Toma spune: "Dacă nu voi vedea în mâinile Lui semnul cuielor şi dacă nu voi pune degetul meu în semnul cuielor şi dacă nu voi pune mâna mea în coasta Lui, nu voi crede." Prescurtat: “Dacă nu văd… nu cred." Toma spune în alte cuvinte: “Dacă voi vedea, voi crede”  Aceasta se numeşte îndoială.

Îndoiala este un act al întrebărilor fără răspuns, expresia nesiguranţei, este “umilirea” minţii în punerea de întrebări reale şi în căutarea unor posibile soluţii. Cineva afirma odată: "Îndoiala nu e întotdeauna un semn că cineva e greşit; poate fi un semn că el gândeşte." Îndoiala, este o stare sufletească comună oamenilor. Fiecare dintre noi am trecut cel puţin o dată prin asemenea stare. Biblia relatează cu deosebită onestitate despre oameni ai lui Dumnezeu care au avut parte de îndoieli în viaţa lor.

Helen Adams Keller: "Nu trebuie să te descurajeze faptul că suntem plini de îndoieli. Întrebările sănătoase sunt ceea ce ţine credinţa dinamică. Dacă nu începem întâi cu îndoiala, nu putem să avem o credinţă bine ancorată. Cel ce crede uşor şi fără a se gândi, nu prea are credinţă. Însă cel ce are o credinţă care nu se clatină e acela care a câştigat-o prin suferintă şi lacrimi, a urmat calea de la îndoială la adevăr, ca unul care găseşte o poiană după ce a rătăcit mult timp printre buruieni şi spini”

Conceptul de îndoială nu e nou; nici nu a început cu Toma. A te îndoi de D-zeu nu e ceva nou. Oamenii au făcut aceasta de când e lumea.

- Adam şi Eva ascultând de şoapta diavolului au ajuns să se îndoiască de Cuvântul lui Dumnezeu.

- Avraam şi Sarah, au râs amândoi când mesagerul lui D-zeu le-a transmis vestea că la anul pe vremea aceasta vor avea un fiu.

- Moise, s-a îndoit de el însuşi, de capacităţile lui de a conduce poporul.

- Petru, s-a îndoit când a început să umble pe apă la îndemnul Învăţătorului.

- Ioan Botezătorul, a avut un moment de ezitare, de îndoială în viaţa lui. S-a îndoit dacă Isus este adevăratul Mesia.

Vorbind despre îndoiala acestor persoane, putem continua cu îndoiala lui Toma şi sfârşind … cu îndoiala noastră personală. Partea frumoasă la fiecare caz, este aceea că Dumnezeu a avut soluţie pentru fiecare dintre ei.

Cum a venit la Toma, îndoiala poate veni şi la noi. Nu o vom putea opri; dar putem să nu o ascundem sau să nu o minimalizăm. Dacă o vom ascunde, ea va continua să lucreze ca un cancer şi pâna la urma duce la necredinţă. Şi necredinţa e un păcat care duce la pierzare. Îndoiala în sine nu e păcat, dar poate deveni, dacă nu e tratată corespunzător. Putem să ajungem la îndoială:

- când adevărurile Biblice sunt greu de înţeles.

- când lucrurile despre care noi credeam că nu se vor întâmpla niciodată, ajung să se întâmple (moartea copiilor, sau alte tragedii în familie)

- când lucrurile despre care noi credeam că se vor întâmpla în viitor, nu s-au mai întâmplat (vindecarea celor dragi, noi oportunităţi).

- fiind în suferinţă, ni se pare că toţi ne-au părăsit, chiar şi Dumnezeu.

Îndoiala apare atunci când nu ne mai încredem în totalitate în Dumnezeu.

Consecinţele îndoielii: Îndoiala slăbeşte încrederea noastră în Dumnezeu. Nu mai avem siguranţa că El poate să ne dăruiască ceea ce a promis. O viaţă plină de îndoieli este o viaţă plină de frică, de mare confuzie şi dificultăţi. Îndoiala fură bucuria.  “Şi vă scriem aceste lucruri, pentru ca bucuria voastră să fie deplină.“ (1Ioan 1:4) Îndoiala ne va determina să stagnăm sau să dăm înapoi de la orice lucrare bună pentru cauza Domnului. Va scădea din eficienţa noastră ca şi creştini. Îndoiala ne va fura Pacea cu Dumnezeu. În cele din urmă, îndoiala va îndepărta prezenţa lui Dumnezeu din viaţa noastră

TOMA ELIBERAT DE ÎNDOIALĂ

toma 03Îndoiala mărturisită, poate fi rezolvată. Domnul nu-l mustră pe Toma pentru îndoiala lui în schimb o foloseşte ca învăţătură pentru noi. Nu-i spune că e păcat, dar îi cere să se “oprească” din îndoială şi să creadă. A fost îndoiala lui Toma, pozitivă sau negativă ? A avut Toma, vreun scop prin îndoiala sa ? Cineva spunea: ”Îndoiala lui a avut un scop. Toma a vrut să ştie adevărul, şi îndoiala lui nu a fost evidenţa lipsei de credintă, ci dorinţa de a avea o credintă bazată pe realitate şi nu pe fantezie”. După ce Domnul îi salută pe toţi cu “pace vouă”, se îndreapta spre Toma şi îi zice: "Adu-ţi degetul încoace, şi uită-te la mâinile Mele; şi adu-ţi mâna, şi pune-o în coasta Mea; şi nu fi necredincios, ci credincios." Cu alte cuvinte: ”Toma, aici în faţa ta, se afla în carne şi oase, Domnul Domnilor, înviat din morţi cu putere şi glorie, şi-ţi oferă oportunitatea de a te convinge de acest mareţ adevăr al Învierii. Toma, poţi să mă atingi aşa cum doreşti, numai încetează să mai fii necredincios” Întâlnirea personală cu Mântuitorul său i-a schimbat lui Toma îndoiala în certitudine.

EXISTĂ SPERANŢĂ ŞI PENTRU NOI SĂ SCĂPĂM DE ÎNDOIALĂ

Recunoscând că suntem stăpâniţi de ea de multe ori. Toma nu ar fi scăpat de îndoiala lui niciodata dacă el se prefăcea că nu o are sau dacă pretindea că era “bine” în starea lui. Când îndoiala începe să-şi ridice capul în vieţile noastre, nu trebuie să o ignorăm. Dacă nu o “tratăm” imediat, mai târziu ne va duce la necredinţă şi necredinţa e rebeliune împotriva lui Dumnezeu. Iar rebeliunea va fi pedepsită drastic. Să ne examinam sinceri pe noi înşine. Îndoiala e reală. Priveşte în viaţa ta şi vezi dacă e acolo vreo îndoială sau un gând păcătos.

Primul pas, să ne uităm în inima noastră şi să ne întrebăm de ce e îndoiala acolo, cum a apărut, motivul acestei stări din viaţa noastră. Mărturiseşte-ţi îndoiala şi nu “persista” în ea: “ nu fi necredincios, ci credincios”.

Învăţăm din viaţa lui Toma:

- Experienţa lui ne ajută să vedem că învierea Domnului Isus a fost un eveniment care s-a întâmplat cu adevărat; Toma a ajuns să creadă în Învierea din morţi a lui Isus, numai după ce el a fost confruntat cu incontestabila dovadă a acestei realităţi.

- Experienţa lui Toma ne arată de fapt că Isus a fost exact ceea ce El a pretins că este: Fiul lui Dumnezeu.

- Experienţa lui Toma ne arată care ar trebui să fie “răspunsul” nostru faţă de un Isus Înviat: un răspuns identic cu cel al lui Toma:”Domnul meu şi Dumnezeul meu”.

La finalul întânirii lui Isus cu Toma, este pronunţată o binecuvântare pentru toţi cei care vor veni la credinţă fără ajutorul vreunei manifestări vizibile.

V.29 Tomo i-a zis Isus, pentru că M-ai văzut, ai crezut. Ferice de cei ce n-au văzut şi au crezut.
Created: 20 March 2016

Articole Christian Dragomir ...