header_bkb02.jpg

Minciuna şi mincinosul

14. 03. 18
posted by: Christian Dragomir

minciunaProverbe 20:17  Pânea minciunii este dulce omului, dar mai pe urmă gura îi este plină de pietriş.

Trăim într-o societate care se afundă din ce în ce mai mult în minciună. Înconjuraţi de multe ori de minciună, deprindem şi noi obiceiul şi la adăpostul cuvintelor “sunt şi eu om ca toţi ceilalţi” sau “nu aveam cum să rezolv altfel situaţia...” ajungem să minţim şi noi. Şi nu ni se pare atât de vinovat. Interesant este că deşi împrumutăm stilul de viaţă al majorităţii, totuşi ne place să credem că...iubim adevărul şi detestăm minciuna în felul acesta adaugând la caracterul nostru, deja virusat de minciună şi făţărnicia.  De fapt minciuna şi făţărnicia sunt surori bune născute de aceeaşi mamă şi acelaşi tată: Diavolul ! (Evg. dupa Ioan 8:44 Diavolul de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii).

În paginile Scripturii găsim că Domnul personifică Adevărul (Ioan 14:6 “Eu sunt Calea, ADEVĂRUL şi Viaţa”) dar şi Minciuna (Ioan 8:44 “Diavolul este un mincinos şi tatăl minciunii...”) prin urmare oridecâteori vorbim, scoatem în evidenţă sursa afirmaţiilor noastre de aceea Domnul spunea contemporanilor Săi (şi implicit nouă astăzi) “...căci din prisosul inimii vorbeşte gura”. Ştiind acest lucru întreabă-te sincer în inima ta, care este sursa afirmaţiilor tale zilnice ?

Minciuna şi făţărnicia sunt două dintre lucrurile pe care le urăsc cel mai mult de aceea m-am întrebat deseori de ce aleg oamenii mai degrabă să mintă decât să fie transparenţi şi să spună adevărul ? Motivele ar fi multe. M-am uitat însă în DEX-ul limbii române să văd cum defineşte acesta minciuna. Cred că este suficient de explicit...(sublinierile îmi aparţin)

  1. Denaturare intenționată a adevărului având de obicei ca scop înșelarea cuiva; rostirea unui neadevăr. A purta (sau a duce pe cineva) cu minciuni = a promite mereu (ceva cuiva) fără a se ține de cuvânt; a duce cu vorba.
  2. Invenție, născocire.

La prima descriere a minciunii reiese clar scopul pentru care cineva ALEGE (pentru că adevărul şi minciuna sunt o alegere în fond) să mintă: pentru ca să înşele, să inducă în eroare pentru a ascunde ceva cu scopul de a obţine ceva.

La categoria aceasta cu siguranţă că mintea noastră fuge cu gândul la...politicieni. Ei promit şi nu împlinesc, înşeala şi ascund adevărul pentru a-şi atinge obiectivele propuse. Întrebarea este, dar noi, cei care pretindem că suntem “născuţi din nou” din Adevăr, de ce minţim ? (sigur, nu despre tine e vorba, cel care citeşti şi susţii (încă) faptul că tu nu minţi; persoanele de faţă se exclud doar, nu-i aşa?!)

La cea de-a două descriere a DEX-ului despre minciună, avem de-a face cu fabulaţia sau mai exact cu minciuna gratuită.

Exista mulţi factori care ne influenţează comportamentul şi care pot predispune o persoană să mintă; diferenţa este însă în frecvenţa, scopul şi gradul în care se minte. De ce unii mint, în situaţii în care adevărul le-ar fi mult mai de folos? Se pare că în situaţii de acest gen, continuţul minciunii nu este aşa de important ca simplul fapt de a minţi.

Există minciuni ocazionale, la care toţii apelează mai mult sau mai puţin conştient şi de asemenea, minciuni atât de frecvente încât duc la un comportament compulsiv care afectează întreaga personalitate – şi aceasta este forma extremă a minciunii, expresia unei patologii psihologice.

Forma extremă a minciunii este cunoscută sub numele de “pseudologie fantastică” şi reprezintă tendinţa unor persoane inteligente de a minţi, persoane care duc lipsă de atenţie şi care caută să fie protagonistele unei poveşti sau situaţii pe care ajung să o creadă şi ele. Referitor la aceste persoane, psihologii spun că nu este vorba despre un creier bolnav ci doar despre un comportament imatur, ce se poate însă agrava şi poate ajunge să creeze o viaţă falsă.

Mincinosul patologic ajunge să creadă minciunile pe care le spune ajungându-se, încet dar sigur, la o problema gravă de personalitate: stima de sine scade treptat, are nevoie de interesul altor persoane, pe care îl câştigă spunând poveşti atractive, făcând gesturi sau acţiuni grandomane; când este descoperit, poate chiar să se îmbolnăvească din punct de vedere psihic şi chiar mai rău, sau să reinventeze alte situaţii, alte personaje, pentru a stârni interesul celor din jur şi a atrage din nou atenţia lor.

Care este reacţia când te întâlneşti cu minciunile mincinosului ?

Arthur Schopenhauer îndemna atât de bine în proverbul său: “Când presupui că cineva te minte, fă-te că-l crezi; atunci el devine îndrăzneţ, minte mai tare şi se demască singur.”

Cu totul diferită este situaţia atunci când mincinosul face parte din cercul tău de prieteni cotidieni sau şi mai şi..chiar din familie. Aceştia ar trebui să ştie că pagubele pe care le poate face o minciună sunt mult mai mari decât orice stare conflictuală creată de adevăr.

Friedrich Nietzsche spunea în proverbul său: “Nu sunt supărat pentru că m-ai minţit. Sunt supărat pentru că de acum încolo nu te mai pot crede” Distrugerea încrederii, aceasta este una din cele mai mari consecinţe ale minciunii.

Când minciuna devine pentru unii stil de viaţă şi modalitate cotidiana de a se “descurca”, aici avem de-a face deja cu un stil de viaţă deficitar.  “Minciuna premeditată nu mai e chestiune de fantezie, ci ţine de caracter.”  Tudor Muşatescu

ŞI atunci, chiar dacă mincinosul îţi este persoană apropiată, iei măsuri şi treci la acţiuni...în funcţie de caz.

Nu uitaţi: Cartea Apocalipsei arată că există o categorie de oameni care nu va moşteni Împărăţia lui Dumnezeu: Mincinoşii. (Apocalipsa 21:8 / 22:15 Afară sunt cainii, vrăjitorii, curvarii, ucigaşii, închinătorii la idoli, şi oricine iubeşte minciuna şi trăieşte în minciună !)

Psalm 15:1-2 Doamne, cine va locui în cortul Tău ? Cine va locui pe muntele Tău cel Sfânt ? Cel ce umblă în neprihănire, cel ce face voia lui Dumnezeu şi spune adevărul din inimă.

Created: 20 March 2016

Articole Christian Dragomir ...