Marcu 2:3-5/11-12 “…au venit nişte oameni care au adus la El un paralitic, purtat de patru dintre ei. Fiindcă n-au putut să-l aducă la Isus din cauza mulţimii, ei au dat la o parte acoperişul casei unde era Isus, au făcut o spărtură şi au coborât pe acolo targa pe care era aşezat paraliticul. Când a văzut Isus credinţa lor, i-a zis paraliticului: „Fiule, păcatele îţi sunt iertate!“ “… „Ţie îţi spun: ridică-te, ia-ţi targa şi du-te acasă!“ El s-a ridicat, şi-a luat imediat targa şi a ieşit afară în faţa tuturor, aşa că toţi erau uimiţi şi Îl slăveau pe Dumnezeu, zicând: „N-am mai văzut niciodată aşa ceva!“
În ’75, cinci decembrie a fost într-o zi de vineri. Pot spune că m-am născut când începea weekend-ul sau, ca să fiu mai spiritual, am venit pe lume la intrarea în Shabat! S-au scurs 44 de ani (!!!) și ... nu știu când au trecut. Pot spune însă că mă bucur. Au trecut cu folos. Iar cei care vor mai trece, prin îngăduința Domnului, vor fi petrecuți la fel ca și până acum: cu privirea și gândul spre Cer.
Preocupările cotidiene cu care ne confruntăm, fac de multe ori ca viața noastră să se deruleze într-un ritm alert, năucitor chiar. Lipsa priorităților clare și semnificative determină o supraaglomerare care, nu de puține ori, duce la epuizare psihică și chiar fizică.